CONTACT ASOCIATIA CEATATE DEVA


Deva , judetul Hunedoara

Telefon: -0728316986DL. Ganea Adrian (presedintele asociatiei) 

Email: asociatiacetatedeva@yahoo.ro

PRESEDINTE GANEA ADRIAN


Colecţie de păsări exotice în curtea unui devean. Adrian Ganea creşte în ogradă peste două sute de înaripate







Pasionat de lumea animalelor de mic copil, deveanul Adrian Marius Ganea a reuşit să adune o "colecţie" impresionantă de înaripate. Ograda sa pare la prima vedere un veritabil spaţiu expoziţional, unde sunt etalate de la găini pitice, până la fazani regali. Crescătorul de păsări spune că n-ar renunţa nici în ruptul capului la înaripatele sale, pe care le consideră parte a familiei. 

Adrian Ganea are 42 de ani şi de 35 de ani se ocupă cu creşterea şi înmulţirea păsărilor. Şi-a început activitatea pe când avea şapte ani, timp în care s-a dedicat în totalitate acestui domeniu. A cumpărat, vândut, îngrijit şi crescut sute de păsări, dar spune că niciodată nu a tratat această activitate ca pe o afacere. Este pasionat de animale, în special de păsări, motiv pentru care, în gospodăria sa are cele mai frumoase specii de păuni, fazani, găini şi raţe. Deveanul consideră această preocupare mai mult un hobby şi niciodată nu a aşteptat câştiguri materiale de pe urma păsărilor. 
"De când mă ştiu am fost pasionat de animale. Am început să cresc păsări de la vârsta de şapte ani. Am început cu porumbeii, iar prin anii ’87 am început să achiziţionez găini, iar după un timp am cumpărat păuni. Tot ceea ce ştiu despre păsări am învăţat din proprie experienţă şi nimeni nu m-a învăţat. Am mai citit din cărţi, iar odată cu trecerea timpului, dacă îţi şi place şi te pasionează, înveţi foarte uşor", povesteşte Adrian Ganea. 

Creşterea păsărilor, o pasiune 

Chiar dacă foarte mulţi oameni se ocupă cu creşterea şi valorificarea păsărilor în interes financiar, pentru crescătorul devean acest lucru a reprezentat tot timpul un hobby. Deşi pasiunea sa este costisitoare, crescătorul spune că atunci când cheltuie bani pentru înaripate o face din suflet deoarece le consideră copiii săi. 
"Cunosc multe persoane care spun că fac foarte mulţi bani din acest domeniu dar eu sunt de părere că nici nu te poţi gândi la aşa ceva când vine vorba de păsări. Chiar dacă de multe ori am mai vândut şi eu unele păsări, nu a fost vorba nici pe departe de interes financiar. Pentru mine este o adevărată pasiune ceea ce fac şi nu mă pot gândi la câştig, deoarece zilnic cheltuiesc bani pentru adăpost, medicamentaţie, hrană şi multe altele", mărturiseşte deveanul. 

Colecţie de peste 200 de păsări 

Crescătorul devean locuieşte pe strada Călugăreni, iar în ograda sa are o colecţie de păsări care însumează peste 200 de exemplare. "În colecţia mea se regăsesc păuni în patru nuanţe de culoare, fazani în patru nuanţe de culoare (fazan auriu regal, diamant, regal şi auriu n.red.) şi patru rase de găini, toate colorate, aurii, argintii, chamoa. Pe lângă acestea colecţia mea de păsări este completată cu raţe, porumbei şi curci dar acestea sunt rase comune", povesteşte râzând Ganea. 

Principala preocupare: adăpostul şi hrana păsărilor 

Când vine vorba despre îngrijitul păsărilor din ogradă, Adrian Ganea este atent la orice detaliu şi le tratează pe acestea ca pe nişte fiinţe umane. Păsările "locuiesc" în ţarcuri înalte de aproximativ trei metri, iar hrana şi cele trebuincioase nu le lipsesc niciodată. "Le dau de două ori pe zi de mâncare, dimineaţa şi seara, un amestec de grâu, floarea soarelui, mazăre, mei etc. Mâncarea se dă în funcţie de anotimp. Iarna meniul este mai consistent deoarece păsările consumă foarte multe calorii din cauza frigului. Pe timp de iarnă le hidratez cu apă caldă. În fiecare primăvară şi toamnă le aplic tratamente pentru prevenirea bolilor. Totodată le-am construit şi ţarcuri să aibă unde să se desfăşoare. În vară vreau să mai amenajez încă un ţarc de 20 de metri lungime pentru că vreau să mai achiziţionez încă trei rase de găini", a adăugat Adrian Ganea. 







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu